Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

luni, 10 octombrie 2011

Mesajele voastre (1): Județul Bistrița

Vasile Lăcătuş: Eşti ceea ce alegi, fii blând cu tine. Alegerile sunt mai ceva ca şi faptele, alege să trăieşti sănătos. Dacă vei deveni dependent nu vei mai putea face multe lucruri frumoase. Nu vei mai avea bani, prieteni, familie, un sens al vieţii”.

Cosmin Moldovan: „Din punctul meu de vedere, drogurile sunt cel mai rău lucru care există pe pământ. Eu cred că dacă nu ar fi existat drogurile toată lumea ar fi fost mai bună şi nu s-ar mai fi făcut atâtea lucruri rele, pentru că până la urmă mulţi adesea ajung să fie ucişi din cauza lor, a drogurilor. Eu nu am încercat niciodată să văd cum sunt, dar tot mă întreb acei tineri care se droghează ce simt, ce plăceri le oferă . Până la urmă drogurile nu oferă decât distrugerea unei familii, a unei prietenii foarte frumoase sau chiar să pună punct vieţii tale. Recomand tuturor persoanelor care sunt influenţate de prietenii lor să se drogheze să refuze şi să găsească modalităţi de a nu se lăsa atraşi în lumea drogurilor. Vedeţi voi, viaţa este foarte frumoasă şi nu cred că drogurile ar trebui să facă parte din viaţa noastră”.

Cosmina Moldovan: Gândeşte-te în primul rând că un dependent de droguri ajunge să renunţe la visuri, la ceea ce îi place să facă. Uşor, uşor, ajungi să te îndepărtezi de familie, de prieteni şi de toată lumea din jur. Mesajul meu către adolescenţi este: gândeşte-te bine dacă vrei să fii un om singur în viaţă, care nu se poate bucura de plăcerile vieţii”.

Carmen Ionela Lăcătuş: „În aceste câteva rânduri aş vrea să vă transmit un mesaj. Nu ştiu foarte multe lucruri despre dependenţa de droguri, dar câte ştiu vreau să vi le spun. Drogurile sunt substanţe care odată absorbite în corp modifică funcţionarea normală a acestuia. Drogurile sunt substanţe care îţi distrug viaţa. Acestea te fac să uiţi de valorile tale, de demnitate; din cauza acestora îţi pierzi familia şi prietenii adevăraţi. Efectele drogurilor sunt foare urâte: te fac să îţi pierzi frumuseţea şi gândirea, ele afectează creierul, iar creierul controlează tot. Bucuraţi-vă de frumuseţile vieţii şi de plăcerile ei, nu de ce este urât în ea, vedeţi doar ce este frumos!”

Marinela Racoţi: „Un lucru pe care vreau să îl spun este că aceia care consumă droguri sunt rupţi de realitate, de familie şi de tot ce îi înconjoară. Dacă ar fi să dau exemplu, cel care consumă este ‚ca şi o oaie care se pierde de turmă’. Fiecare dintre noi ne putem pierde familia, putem pierde bani, prieteni şi tot ce iubim. Dacă am pierdut toate acestea, cu ce ne alegem sau ce amintiri avem? Cred că fiecare om se luptă pentru a-i fi bine în viaţă şi se luptă pentru a-şi îndeplini visurile; dacă ne lăsăm influenţaţi de anturaj şi de alte lucruri care ne pot duce în situaţia de a consuma droguri, nu facem decât să uităm de noi, de propria personalitate, iar după un timp vom regreta că am fost slabi, influenţabili sau naivi. Trebuie să ştim ce vrem de la viaţă şi să fim siguri pe noi. Şi aş vrea să vă sugerez să nu începeţi să consumaţi droguri dacă nu aţi făcut-o până acum. Eu nu consum nici droguri, nici tutun, nici alcool şi nici nu am de gând. Vreau să fiu tare şi să nu mă las influenţată , aşa sper să faceţi şi voi; sunt sigură că puteţi”.

Călin Arun Racoţi: „În opinia mea, drogurile sunt cele mai periculoase şi dăunătoare substanţe, care te afecetează atât fizic cât şi psihic. Această ‚boală’ a drogurilor durează foarte mult şi e greu să scapi de ea. Aş avea o recomandare pentru foarte mulţi tineri sau adulţi care sunt curioşi cum sunt drogurile sau ce efect ar avea; recomandarea mea este aceea că este mai bine să rămână curioşi toată viaţa lor şi să uite acest gând, deoarece:
În primul rând, odată ce ai consumat, chiar după prima dată când consumi, e posibil să nu te mai poţi lăsa, chiar dacă ai încercat pentru că ai fost curios sau pentru că te-au împins de la spate prietenii sau alţii. În al doilea rând, dacă eşti dependent de droguri de foarte mult timp şi nu ai pe cineva care să te ajute, îţi va fi foarte greu.
Un sfat pentru toţi tinerii din lume şi toţi oamenii care nu consumă droguri este să uite de cuvântul drog şi să nu folosească aşa ceva pentru că este ceva de neoprit, ceva devastator pentru foarte multă lume. Drogurile te fac să devii altă persoană, te pot schimba foarte mult fără ca tu să îţi dai seama de ce se întâmplă în jurul tău; tu crezi că tot ce faci este bine, dar crezi asta din cauza dependenţei de droguri, care te afectează la nivel psihic şi fizic”.

Mariana Lăcătuş:
Prietenul meu fals
„Un cuvânt ce implică mult prea multe lucruri, un cuvânt mult prea complex, pe care cu greu îl poţi înţelege. Poate că ar trebui să personificăm puţin drogurile : putem spune că drogurile sunt un fals prieten. Drogurile te fac să încalci orice principiu ce ţi-a fost promovat în primul rând de familie.
Nu se ţine cont de ceea ce spun părinţii, banii dispar din casă, viaţa se iroseşte inutil. În timp ce toate acestea se întâmplă din ce în ce mai des, alţii se bucură cu adevărat de viaţă, într-un mod mai sănătos.
Fiecare reacţionează diferit când întâlneşte astfel de situaţii, pe acest prieten fals cu ajutorul căruia te simţi aparent superior celorlalţi. Nu sunt în măsură să spun cu multă precizie cum te simţi când consumi droguri, dar pot să spun că în niciun caz nu duc la ceva bun. O singură viaţă avem şi trebuie să avem grijă de ea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu