Dragi tineri, ce a insemnat pentru voi participarea la programul de consiliere?
„Pentru mine, participarea la acest curs de
consiliere a fost o experienţă de neuitat!”
Adam Mario, Bucureşti
„În acest proiect m-am simţit foarte bine şi
foarte implicat în ceea ce am făcut. Tot ceea ce am învăţat i se datorează
doamnei Corina, de la care am plecat acasă mereu foarte bucuroşi şi foarte bine
dispuşi. În acest proiect am învăţat foarte multe lucruri noi, pe care nu am să
le uit. Cred că pe parcurs am să rămân cu gândul la acest proiect, deoarece
ziua de marţi eu obişnuiam să mă pregătesc să vin la consiliere. Dacă va mai fi
un asemenea proiect şi voi fi chemat, n-am să refuz şi am să merg cu cea mai
mare plăcere”. Călina Alexandru,
Bucureşti
„Pentru mine, acest proiect a însemnat o perioadă
frumoasă din viaţa mea în care am învăţat cum este munca în echipă... am
învăţat să mă descurc în anumite situaţii şi mă simt alt om... „Gălbeoru Cătălina, Bucureşti
„În acest proeict am învăţat să apreciez cu
adevărat şi să gândesc altfel, mai responsabil”.Gordon Marian, Bucureşti
„Proiectul acesta pentru mine a însemnat foarte
mult, deoarece am învăţat multe lucruri frumoase, bune, care îmi vor fi de
folos mult timp de acum încolo.La acest proiect, când participam, mă simţeam
foarte bine şi în acest timp mă şi distram alături de ceilalţi colegi.
Sper să mai iau parte la un astfel de proiect, cu
oameni la fel de buni şi să fie la fel de frumos!” Ion Adriana, Bucureşti
„Proiectul acesta pentru mine a însemnat foarte
mult: am câştigat mai multă încredere în mine şi mă simt mai sigură pe mine. Am
căpătat foarte multe informaţii folositoare pentru a mă putea angaja.Am mai
învăţat că nu contează dacă sunt de etnie romă; am şanse egale cu ceilalţi!” Stan Mariana, Bucureşti
„M-a ajutat foarte mult implicarea în acest
proiect. Am câştigat noi experienţe, am învăţat cum să-mi fac un CV. Mi-aş dori
să mai am o astfel de experienţă!”
Tănăsescu Mirela, Bucureşti
„Pentru mine, aceste întâlniri m-au ajutat foarte
mult, deoarce am învăţat că trebuie să avem respect unul faţă de celălalt, să
lucrăm în echipă şi să ne înţelegem”.
Zainea Mihaela, Bucureşti
„Participarea la acest proiect m-a ajutat să
cunosc şi alţi copii. Am învăţat foarte multe folositoare în viaţa de zi cu zi” Ion Nicoleta, Bucureşti
„Acest proiect pentru mine a însemnat ceva foarte
important. Prin prisma lui, am reuşit să-mi fac prieteni noi, să descopăr
lucruri interesante, să învăţ să lucrez într-un colectiv nou. Au fost clipe
frumoase şi pline de energie, jocuri incitante, momente hazlii. Pentru mine,
acest proiect a fost un ultim moment de copilărie adevărată. Vă mulţumesc că
mi-aţi oferit această ocazie!” Matei
Ionuţ, Bucureşti
„Participarea la acest proiect m-a ajutat în
foarte multe feluri. Unul dintre ele ar fi acela că în prezent ştiu să
interacţionez într-un mod deosebit cu cei din jurul meu. Alt câştig prin
implicarea în acet proiect este acela că acum ştiu să mă descurc în problema
ocupării unui loc de muncă.Cel mai important câştig este acela că mi-am făcut
prieteni care m-ar înţelege în mai multe privinţe.Mă bucur că am participat la
acest program!” Petre Liviu,
Bucureşti
„Acest proiect pentru mine a însemnat în primul
rând o provocare. De ce o provocare? Deoarece a trebuit în primul rând să îmi
ordonez mai bine celelalte activităţi, astfel încât să-mi pot face timp şi pentru
consiliere. Apoi, începând să aflu lucruri noi atât despre mine, cât şi despre
ceilalţi, a trebuit să învăţ să mă temperez şi să învăţ cum să reacţionez în
bine.Mi-a fost de ajutor acest proiect, deoarece am învăţat să-mi pun în ordine
gândurile, priorităţile şi am reuşit să învăţ să cooperez mai bine cu ceilalţi.
Cu siguranţă nu aş fi reuşit toate acestea fără ajutorul doamnei Corina Leonte!
Vă mulţumesc pentru şansa acordată de a participa la acest proiect!” Rubinescu Diana, Bucureşti
„Pentru mine, participarea la acest proiect a
fost o şansă de a-mi face prieteni pe care mă pot baza pe viitor. De asemenea,
acest proiect m-a ajutat să-mi măresc respectul de sine. Am învăţat că pot să
mă bazez pe prieteni şi să am o legătură mai strânsă cu familia.
Faptul că sunt de etnie romă nu mai este un
dezavantaj, ci un avantaj. M-a ajutat foarte mult faptul că am cunoscut
persoane care sunt în aceeaşi situaţie ca mine. Am reuşit să mă regăsesc şi să
fiu mai deschisă cu ceilalţi (chiar şi când este vorba de etnie), devenind mai
puţin introvertită.Proiectul în sine m-a ajutat mult şi în ceea ce priveşte
alegerea unei facultăţi care să mă avantajeze, precum şi luarea deciziilor de
viitor”. Stan Veronica, Bucureşti
„Pentru
mine, implicarea în acest proiect a însemnat foarte mult. Am cunoscut oameni
noi, mi-am făcut şi prieteni cu care mă înţeleg foarte bine. Am abordat
diferite teme din care am avut numai de învăţat şi care mi-au prins bine atât
în timpul liber, cât şi la şcoală. Una
dintre temele care mi-a plăcut foarte mult a fost Comunicarea asetivă, pentru că m-a învăţat să spun „Nu!” într-un
alt mod, fără a deranja pe nimeni. Cu ocazia implicării în acest proiect, am
învăţat să-mi stăpânesc emoţiile şi am prins şi mai multă încredere în mine”. Vlad Loredana, Bucureşti
„Prin participarea la acest proiect am învăţat
foarte multe lucruri. De exemplu: am învăţat ce trebuie să fac pentru a aplica
pentru un loc de muncă. De asemenea, am învăţat să comunic mai bine”. Coman Alexandru, Bucureşti
„Prin participarea la acest proiect am câştigat
experienţă, motivaţie şi am învăţat lucruri noi”. Dumitru Cătălin, Bucureşti
„Participarea
la acest proiect m-a ajutat foarte mult, deoarece am învăţat că este foarte
importantă comunicarea cu cei din jur. De asemenea, am învăţat să fac un CV şi
cum să aplic pentru un loc de muncă. Nu în ultimul rând, am învăţat să ne
comportăm în societate”. Marinescu
Andreea, Bucureşti
„Prin acest proiect am învăţat foarte multe
lucruri; colegii mi-au fost alături, am reuşit să-i cunosc mai bine; ne-am
înţeles foarte bine. A fost foarte frumos!”
Mîrzea Elena, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu